duminică, 27 septembrie 2015

Un prieten


  "Cel mai bun prieten e acel, cu care poți sta alături în liniște, să nu vă spuneți niciun cuvând și plecând să simți că această convorbire a fost cea mai frumoasă din viața ta."

  Noi suntem dependenți de relații. Omul fără cineva alături e un om pustiu, chiar dacă nimeni nu v-a afirma și confirma acest fapt. Vrem să vorbim cu cineva, să ne exprimăm părerile, să ne împărtășim gândurile, sentimentele, vrem să fim iubiți și să simțim măcar pe un minut ce e asta fericire. 
  
Atunci când greșim ne grăbim repede să spunem că nu avem nevoie de nimeni, că totul e urât și nu poți avea încredere în nimic. Și astfel jignim pe cei dragi, pe cei ce ne vor bine, pe cei ce vor să ne ridice atunci când noi nu mai avem puteri nici să ne târâim. 
Oricine în viața sa trece prin multe. Nu există om ce nu a simțit durere, sau frică, sau mâhnire și neîncredere. Toți suntem la fel chiar dacă diferiți. Suntem umani și simțim.

  Un prieten poate ierta, înțelege, asculta... Un prieten e un al doilea "eu" care ne scoate din probleme și ne readuce la viață când renunțăm să vedem frumosul și să luptăm pentru noi însuși. 
Un prieten ne face să râdem în hohote atunci când sufletul e în genunchi și unicul lucru ce reușim să facem e să plângem și să suferim. Un prieten e acel ce te ascultă în liniște și la urmă îți dă o îmbrățișare. E acel ce îți zice totul în față și te ajută să crești moral și să ajungi la reușită. Prietenul e acel ce te ia de mână și te conduce toată viața, pentru că viața nu cruță pe nimeni, pentru că oricine are nevoie de ajutor.


  Aș vrea să spun un sincer "Mulțumesc" la toți prietenii ce înțeleg acest sentiment - prietenia. 
  Noi ne schimbăm în bază la consecințele faptelor noastre. Noi ne schimbăm din cauza persoanelor ce ne înconjoară și când avem persoana potrivită alături simțim că ea va fi mereu, orice nu s-ar întâmpla.

  Prietenia e cel mai de preț sentiment. Fără prietenie noi suntem suflete goale. 
  Chiar și în dragoste există acest sentiment. Există și persistă până la urmă, pentru că suntem devotați acelei persoane, pentru că o iubim.