marți, 19 ianuarie 2016

Îți mulțumesc

Azi am înțeles ceea ce nu văd demult. Am înțeles că viața o văd altfel, nu cum e în realitate. 
Credeam că sunt altfel. O persoană mai prietenoasă, afectuoasă, o persoană mai deschisă și mai amabilă... însă nu sunt. Era doar o impresie și o aluzie de a mea. De fapt sunt persoana ce nu arată sentimente. 
Le simt, le trăiesc aceste sentimente dar nu le arăt. Le țin ascunse undeva în adâncul sufletului meu și mă alud cu gândul că cei din jur înțeleg tot ceea ce simt pentru ei. Nu și iarăși nu...
M-am îndepărtat de toți, chiar și de mine crezând că fac bine, că fac așa cum își dorește cugetul și inima mea, dar nu am făcut nimic altceva decât să mă îndepărtez și să îi fac pe cei de alături să ghicească stările mele, să mă înțeleagă greșit și să se îndepărteze și ei de la mine. 
Și faptul ăsta l-am înțeles abia azi. Mai exact vorbind, ieri vorbeam cu sora mea care la un moment mi-a zis, fără chibzeală și fără să se mai ascundă după adevăr, că eu mă feresc de ea când ea vrea să mă îmbrățișeze și să mă sărute pe obraz. La început am zâmbit iar după îmi dădeau lacrimile în ochi, pentru că analizând vorbele ei îmi dădeam seama ce fac eu din mine și din acei dragi care îmi vor binele, mă vor fericită și vor să-mi dăruiască căldura și sprijinul lor. M-am simțit rău în acel precis moment. Foarte rău. Era ca și cum căzusem în capcana mea proprie și nu puteam evada. Un adevăr crud. Un adevăr ce mi-a deschis ochii la realitate. 
Persoana care într-un mod sau altul se sacrifică pentru fericirea mea stându-mi alături mereu, la bine și la greu, indipendent de ceea ce se întâmplă, mi-a dat de înțeles că sunt eu vinovata situației. Sunt eu aceea ce nu accept dragostea oferită mie, nu accept căldura, nu accept să fiu răsfățată și nici măcar gândul că cineva mă poate face fericită. 
Acest adevăr a fost ca o gaură în cerul de hârtie a unei marionete, acel cer ce pentru ea reprezintă lumea sa. Da, eu trăiam într-o lume idealizată de mine insumi dar care nu era decât o aluzie. Era un cer de hârtie ce acoperea cerul adevărat, cerul pe care se pot vedea stelele, norii, soarele... Eram oarbă. 
Acuma mă pot defini reală. Mă pot defini Eu. 
Sunt eu ce m-am întors la realitate și nu mai cerșesc printr-o lume necunoscută, urâtă și opacă.


Mulțumesc!!! ♥