vineri, 18 martie 2016

Îmbrățișează-mă

M-ai îmbrățișat și toate bucățile sufletului meu s-au adunat într-un unic întreg. M-ai îmbrățișat strâns, atât de strâns că puteai să mă sufoci, însă tu m-ai readus la viață. 
Erai acel dor ce îl simțeam demult, tare... acel dor sfâșietor și insuportabil ce mă stingea încet cu încetul.
Atunci când m-ai îmbrățișat mi-ai dat o parte din tine, mi-ai dăruit încredere și dragoste, mi-ai dăruit acea persoană ce-mi lipsea de atâta timp. M-ai făcut să mă simt iar a ta. 
Ți-ai luat responsabilitatea de a mă face fericită din acel moment. Ți-ai luat responsabilitatea de a mă proteja de gânduri spulberătoare, de vorbe rele și de a mă ridica de fiecare dată ce avea să cad sfâșiată de dureri și probleme. Ți-ai luat responsabilitatea de a fi bărbatul meu și de a rămâne el pe parcursul întregii noastre vieți. 
Am înflorit alături de tine. Am simțit ce e fericire, cum e să fii fericit. M-ai făcut să zâmbesc, să râd din suflet și să-i molipsesc și pe alții. Mi-ai făcut zilele mai frumoase și eu datorită ție am devenit mai liberă. 
Îmi era atât de dor de tine. Cred că nici nu îți imaginezi cât de tare mi-ai lipsit. Tot acest timp ce nu te-am avut alături m-am simțit altcineva, simțeam cum o parte din mine era pierdută, nu era prezentă. Și de fiecare dată când îți auzeam vocea mi se părea că se aproprie acea parte, dar cum vocea ta dispărea acea parte pierdută se ascundea și mai tare.
Îmi lipseau îmbrățișările tale. Acele îmbrățișări ce mă distrug și îmi adună părțile pierdute ale sufletului. Îmi lipsea vocea ta, zâmbetul tău șmecher și atât de dulce. De ai ști cât de tare te iubesc și te vreau în viața mea pentru totdeauna. De ai ști... doar de ai ști. 

Mai îmbrățișează-mă, te rog. 
Readu-mă la viață acum că am nevoie.
Mai șoptește-mi că ești lângă mine...